Condiții Generale Contractuale

Regulamentul de ordine interioară și de utilizare a piscinelor și atracțiilor

1. Caracterul obligatoriu și scopul

 

Regulamentul de ordine interioară și de utilizare a piscinelor și atracțiilor este obligatoriu pentru toți vizitatorii Complexului THERME BUCUREȘTI, în toate spațiile de pe proprietatea societății Therme Nord București, inclusiv:

- pe drumul de acces de la intersecția cu drumul național;

- în toate grădinile și spațiile exterioare ale Therme;

- în parcare și în zona de așteptare de la intrare (zona caselor).

THERME BUCUREȘTI este un spațiu pentru relaxare și activități sportive în cadrul căruia fiecare vizitator poate beneficia în mod deplin de agrement, relaxare și distracție. Scopul prezentului Regulament de ordine interioară și de utilizare a piscinelor și atracțiilor este de a asigura securitatea persoanelor și bunurilor, ordinea și curățenia.

Pentru a beneficia de facilitățile THERME BUCUREȘTI, dumneavoastră, în calitate de vizitator, trebuie să acceptați și să respectați regulile prevăzute în prezentul Regulament. În cazul în care nu sunteți de acord cu vreuna din regulile THERME BUCUREȘTI, vă rugăm să nu intrați în incintă. Prin achitarea biletului de intrare (respectiv din momentul primirii brățării de acces) dumneavoastră, în calitate de vizitator al THERME BUCUREȘTI (fie în interiorul clădirii, fie în spațiile adiacente inclusiv parcarea), vă exprimați consimțământul privind prezentul Regulament de ordine interioară și de utilizare a piscinelor și vă obligați să respectați necondiționat toate regulile prevăzute mai jos, pe care se presupune și se prezumă că le-ați citit și parcurs cu atenție, prin simpla intrare în THERME BUCUREȘTI. Exprimarea de către dumneavoastră a consimțământului prin primirea brățării de acces dă naștere unui contract între dumneavoastră și societatea ce administrează THERME BUCUREȘTI, în condițiile prezentului Regulament.

Personalul THERME BUCUREȘTI are doar dreptul și nu are nici obligația și nici posibilitățile, având în vedere numărul mare de vizitatori, de a asigura respectarea prezentului regulament de către vizitatori. In consecință, vizitatorii răspund pentru accidentele provocate prin nerespectarea regulamentului – răspunderea pentru nerespectare și efectele acesteia fiind purtată de aceștia. La cererea vizitatorilor, personalul THERME BUCUREȘTI îi îndrumă pe aceștia.

În special, dumneavoastră, în calitate de vizitator, declarați că înțelegeți și acceptați faptul că utilizarea instalațiilor sportive din cadrul Therme București (tobogane, bazine, instalații de joacă, etc) implică riscuri specifice activităților sportive și că înțelegeți și acceptați că, datorită acestui risc inerent activităților sportive, este posibil să vă accidentați în cadrul Therme București (în situații precum – răsturnarea colacelor în tobogan, lovirea în/de tobogan, loviri în bazine/de marginea bazinelor, etc). În astfel de cazuri acceptați că THERME BUCUREȘTI răspunde doar pentru acele prejudicii aduse vieții, corpului sau sănătății dumneavoastră care au apărut ca rezultat direct al unei acţiuni sau omisiuni a THERME BUCUREȘTI. Prin exprimarea consimțământului la prezentele Condiții, declarați și că starea dumneavoastră de sănătate este bună sau cel puțin corespunzătoare pentru activități sportive.

Părinții, tutorii și persoanele însoțitoare care au în grijă copii sau alte persoane (persoane fără discernământ, etc) răspund pentru respectarea regulamentului de către copiii și persoanele aflate în grija sau sub supravegherea acestora.

 

2. Program, admitere, intrare

 

În toate zonele accesibile autovehiculelor de pe proprietatea Therme Nord București – căi de acces, parcare, sensuri giratorii – este obligatorie respectarea tuturor regulilor de circulație prevăzute în legislația română în vigoare (se respectă Codul Rutier). În mod special sunt interzise:

- depășirea vitezei obligatorii indicate prin semne de circulație;

- nerespectarea semnificației indicatoarelor rutiere;

- parcarea sau staționarea pe spațiul verde sau în orice alte locuri în afara celor special amenajate;

- blocarea căilor de acces;

- aruncarea de deșeuri sau obiecte din autovehicule.

Utilizarea parcării este prevăzută exclusiv pentru vizitatorii THERME BUCUREȘTI și se poate folosi cu jumătate de oră înainte de ora deschiderii și jumătate de oră după ora închiderii.

Toate regulile prevăzute în prezentul regulament sunt aplicabile și pe căile de acces, în parcare și în spațiile dinaintea caselor de marcat inclusiv: este interzis orice comportament necivilizat sau inadecvat (aruncarea hârtiilor sau gumei pe jos, etc) și sunt interzise violența fizică și verbală.

Orele de program cu publicul ale THERME BUCUREȘTI sunt stabilite de către conducerea societății și sunt afișate public în holul de la intrare și pe website. Durata accesului depinde de tarifele achitate. În cazul depășirii duratei plătite în avans, se va achita ulterior suma suplimentară corespunzătoare, înainte de părăsirea incintei. Accesul în complex este permis până cel târziu cu o oră jumătate înainte de ora de închidere din ziua respectivă. Ora de închidere THERME BUCUREȘTI este ora la care trebuie să părăsiți incinta. Programul de utilizare a piscinelor, toboganelor, saunelor și bazinului cu valuri se termină cu 30 de minute înainte de ora de închidere și, în consecință, în momentul respectiv trebuie să părăsiți aceste zone.

Therme Nord București își rezervă dreptul să limiteze/restricționeze temporar accesul autoturismelor în zona parcării precum și accesul persoanelor în incintă în cazul în care capacitatea maximă de operare a fost atinsă. Această măsură se impune pentru a oferi vizitatorilor o experiență cât mai relaxantă și în siguranță deplină în cadrul Therme.

Conducerea societății poate oricând limita utilizarea și ofertele THERME BUCUREȘTI, total sau parțial (de ex. defecțiuni tehnice, curățenie, revizie tehnică, lucrari de mentenanta esentiale/neasteptate). În astfel de cazuri nu puteți solicita reduceri sau restituiri ale tarifului de intrare și nici ridica alte pretenții materiale. De asemenea, dacă anumite zone din incintă sunt închise datorită desfășurării de ședințe foto, evenimente, cursuri sau altele asemănătoare, nu există dreptul de restituire sau de reducere a tarifului de intrare.

La accesul în THERME BUCUREȘTI trebuie să vă asigurați că aveți la dumneavoastră costum de baie, prosop și papuci/șlapi antiderapanți, separat de cele pe care le purtați – înainte de intrarea in zona vestiarelor. Personalul THERME BUCUREȘTI are dreptul de a verifica că le dețineți. În cadrul THERME BUCUREȘTI puteți închiria prosop și halat, contra cost, si  puteti achizitiona costume de baie si accesorii (inclusiv papuci/slapi). Este interzis accesul cu papuci care nu sunt destinati utilizarii la piscina (de ex. papuci de panza).

Din motive de siguranță zonele din incinta THERME BUCUREȘTI sunt parțial supravegheate cu camere video. Înregistrările pot fi accesate, doar în caz de suspiciune, de către persoanele împuternicite conform reglementărilor aplicabile și de către poliție. Acestea folosesc siguranței și protecției proprietății vizitatorilor, precum și ale THERME BUCUREȘTI.

La oricare din casele de marcat din incinta THERME BUCUREȘTI, femeile gravide, precum și persoanele însoțite de copii cu vârsta de până la 5 ani au prioritate, conform afiselor instalate in acest sens. Personalul de la casele de marcat va asigura prioritatea acestor categorii de persoane, conform prevederilor legale in vigoare.

Persoanele care, datorită unor dizabilități fizice sau mentale grave, sunt neajutorate sau necesită supraveghere pot vizita THERME BUCUREȘTI doar în prezența unei persoane însoțitoare majore. Această regulă este valabilă și pentru persoanele ce suferă de crize de leșin, crampe sau epilepsie, sindromul Down sau tulburarea spectrului autist (ASD),  precum și pentru persoanele care suferă de afecțiuni cardio-vasculare.

Este interzis accesul copiilor sub 14 ani care nu sunt însoțiți de o persoană majoră. În cazul tuturor minorilor (sub și peste 14 ani), răspunderea pentru daunele sau accidentele cauzate de aceștia precum și pentru respectarea regulamentului este purtată de părinți, respectiv, în lipsa acestora, de tutore, chiar dacă părinții sau tutorele nu însoțesc copilul. Părinții sunt direct răspunzători de siguranța și supravegherea copiiilor și sunt obligați să le citească și să le explice copiilor instrucțiunile atracțiilor, inclusiv toboganelor. Părinții (respectiv persoanele care însoțesc copiii în lipsa părinților) vor urca cu copiii de fiecare dată la platforma de pornire pentru tobogane pentru a se asigura de poziția corectă a copilului respectiv la începutul cursei. Accesul copiilor până la 14 ani NU este permis în zona ELYSIUM. Accesul copiilor până la 14 ani NU este permis în zona THE PALM cu excepția copiilor până la 3 ani care sunt însoțiți de părinți. Personalul Therme are dreptul de a solicita oricărui vizitator Therme un act de identificare sau altă probă din care să rezulte vârsta, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor de acces. Din punct de vedere al aplicabilității tarifelor de intrare ”copil” este considerată persoana între 0 și 14 ani neîmpliniți. 

Este interzis accesul persoanelor care nu știu să înoate dacă nu sunt însoțite de o persoană care știe să înoate. Persoana însoțitoare va supraveghea îndeaproape persoana care nu știe să înoate.

Este interzis accesul în THERME BUCUREȘTI al persoanelor care suferă de boli contagioase, persoanelor cu răni deschise, erupții cutanate sau boli ce pot ofensa public.

Este interzis accesul persoanelor care sunt sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor.

Este interzisă ieșirea temporară din incintă, după casele de marcat sau prin zone nedestinate circulației, cu excepția cazurilor întemeiate de scurtă durată, ce sunt autorizate de personalul de la case (obiecte uitate în mașină, etc). ). Inainte de iesirea din complex, bratara va fi predata la casele de marcat, iar in cazul in care s-a inregistrat o achizitie de produse sau servicii pe bratara respectiva, pretul aceastora trebuie achitat. Este interzisă ieșirea temporară din incintă pentru a fuma.

Este interzis accesul cu animale de orice fel, precum si cainii de serviciu.

Este interzis accesul în THERME BUCUREȘTI cu:

a) Pistoale, arme de foc și orice alte arme - orice obiect capabil sau aparent capabil să lanseze proiectile sau să provoace răni, cum sunt (exemplificativ): toate armele de foc, cu aer comprimat, cu bile, industriale, de semnalizare (pistoale, revolvere, carabine, puști etc); copii și imitații ale armelor de foc; arbalete; catapulte; harpoane; dispozitive paralizante sau neutralizante; arme cu electroșocuri (taser); brichete de forma unei arme de foc, etc.

b) Arme cu vârf/cu tăiș și obiecte tăioase – orice obiect cu vârf sau cu lamă care poate provoca răni, cum sunt (exemplificativ): topoare/toporiști; săgeți și săgeți de darts; crampoane/patine; lănci; ciocane; bricege cu lame de orice lungime; cuțite; macete; brice și lame; spade, săbii; foarfece cu lame cu lungimea de peste 6 cm; scule de meșteșugărie care pot fi folosite ca arme, cum sunt burghiele și vârfurile de burghie, cutterele, cuțitele utilitare, ferăstraiele, șurubelnițele, răngile, ciocanele, cleștii de tăiat, cheile fixe, tubulare și reglabile, arzătoarele; produse de sticlă.

c) Instrumente contondente – orice instrument contondent capabil să cauzeze răni, cum sunt: bâte; ciomege, bastoane, crose, padele, tacuri, undițe, echipament specific artelor marțiale.

d) Substanțe explozive sau inflamabile – orice substanță explozivă sau inflamabilă care prezintă un risc pentru sănătatea vizitatorilor, cum sunt: muniție; obiecte detonatoare și fitiluri; explozibili; grenade; recipiente de gaz; artificii; articole pirotehnice (inclusiv petarde și pocnitori); fumigene, combustibili cum sunt benzina, motorina.

e) Substanțe chimice și toxice – orice substanțe chimice sau toxice care prezintă un risc pentru sănătatea vizitatorilor, cum sunt: acizi și alcaloizi, substanțe corozive, mercur, clor; spray-uri paralizante sau neutralizante; materiale radioactive; otrăvuri; substanțe periculoase infecțioase sau biologice – sânge infectat, bacterii, viruși.

Vizitatorii vor lăsa bagajele/obiectele nedestinate relaxării în vestiarele personale. Accesul în zonele de relaxare, dincolo de dușuri, este permis doar cu bagaj de mână conținând obiecte destinate utilizării pentru activitățile specifice din cadrul Complexului de dimensiuni maxime 25x35 cm. Vizitatorii vor permite personalului să vizualizeze conținutul bagajului de mână la cerere, pentru a se asigura că în acesta nu există obiecte ce nu sunt permise în interiorul Complexului. Accesul cu geantă/borsetă mai mare de 25X35 cm este permis doar însoțitorilor copiilor de 0-3 ani pentru obiecte destinate îngrijirii copiilor respectivi.

Bagajele mari (având în vedere dimensiunea vestiarelor de 31x81 cm) pot fi lăsate în camera specială pentru bagaje mari. Vizitatorul va primi o etichetă unică pe care o va lăsa în vestiar, pentru a nu se pierde. Vizitatorul poate recupera bagajul lăsat în camera specială doar pe baza etichetei. In cazul pierderii etichetei, bagajul nu se recuperează imediat ci doar după parcurgerea procedurii interne Therme pentru astfel de cazuri (care poate dura până la 24 de ore în funcție de disponibilitatea personalului).

Nu se restituie sumele plătite și nu se compensează dreptul de intrare sau alte servicii sau produse deja plătite. Nu se restituie contravaloarea în bani și nu se înlocuiesc voucherele sau alte documente ce permit accesul pierdute sau care nu au fost utilizate în termen. La momentul la care efectuați comanda unui serviciu sau produs (inclusiv mâncare/băutură) aveți obligația de a verifica cele înscrise pe bonul aferent comenzii; restul în bani se verifică imediat, la momentul primirii bonului fiscal; reclamațiile ulterioare nu se iau în considerare. Produsele de la Shop nu se pot proba si nu se desigileaza din ambalaj. Produsele de la Shop se pot returna doar daca nu au fost desigilate din ambalaj.

Dumneavoastră, ca vizitator, aveți obligația de a vă asigura că îndepliniți condițiile pentru a putea beneficia de acces și de diversele servicii Therme București și cunoașteți regulile Complexului (de exemplu – aveți costum de baie, aveți vârsta necesară pentru a utiliza o anumită facilitate Therme, etc). Este obligația dumneavoastră ca vizitator să vă informați asupra tarifelor adiționale specifice trecerii dintr-o zonă în alta a Therme precum și asupra tarifelor suplimentare pentru diverse servicii și produse. Nu se restituie sumele plătite pentru motiv că nu ați cunoscut o anumită regulă sau condiție de utilizare a facilităților.

In cadrul Therme București ofertele speciale de orice fel, permanente sau temporare, nu se cumulează.

Fiecare vizitator trebuie să păstreze brățara de acces și obiectele împrumutate astfel încât să se evite pierderea acestora. Brățara de acces se va purta pe mână pe toată durata șederii, inclusiv în timpul băilor și nu se va lăsa nesupravegheată. Nerespectarea acestor prevederi presupune, în cazul pierderii, o conduită culpabilă din partea vizitatorului. Dovada îndeplinirii corespunzătoare a obligației de păstrare se va face, în caz de litigiu, de către vizitator. La finalul vizitei, brățara se predă la case de către persoana care a purtat-o (nu se pot preda mai multe brățări de către o singură persoană)

În cazul pierderii sau distrugerii brățării se va achita o despăgubire în valoare de 300 lei (dacă vizitatorul specifică numarul brățării) respectiv 600 lei (dacă vizitatorul nu specifică numarul brățării). În cazul deteriorării/pierderii unui halat împrumutat se va achita o despăgubire în valoare de 125 lei. În cazul deteriorării/pierderii unui prosop împrumutat se va achita o despăgubire de 85 lei.

Prosoapele si halatele inchiriate sunt monitorizate. Orice nerestituire sau tentativa de nerestituire a acestora la casele de iesire genereaza aplicarea legii penale, iar clientul surprins asupra acestui fapt, indiferent daca a inchiriat sau nu prosopul/halatul respectiv, va achita garantia stabilita pentru pierdere/deteriorare.

Achiziționarea dreptului de intrare conferă dreptul de acces doar în zona pentru care s-a achiziționat bilet și nu conferă gratuit drepturi la alte zone sau la servicii sau programe suplimentare (cum ar fi prosop, costum de baie, alimente, băutură, etc, acestea achiziționându-se separat). Facilitățile aflate într-o anumită zonă a Therme București sunt destinate exclusiv vizitatorilor care au achiziționat drept de acces pentru zona respectivă și nu pot fi utilizate de ceilalți vizitatori (de exemplu, nu se pot achiziționa alimente din zona Palm de către vizitatorii care au achiziționat drepturi de acces doar pentru zona Galaxy).

În Complexul Therme București nu se fac nici un fel de rezervări privind facilitățile Complexului, cu excepțiile expres prevăzute pe website sau în materialele promoționale (de exemplu se permit rezervări pentru serviciile de masaj). Masajele rezervate in zona Elysium se pot anula cu maxim 90 minute inainte.

Tariful de acces nu oferă garanția disponibilității unui șezlong, acestea putând fi ocupate în limita locurilor disponibile. 

Tariful de acces nu garanteaza accesul la un vestiar personal, Therme Bucuresti putand elibera bratari fara acces la vestiar copiilor cu varsta sub 14 ani, precum si celorlati clienti in perioadele cu aflux mare de vizitatori (de ex., vacante scolare, sarbatori legale etc.).

În anumite zone, marcate corespunzător, este interzisă ocuparea unui șezlong fără a fi prezent (ex: nu este permisă rezervarea prin așezarea unui prosop sau obiect). În astfel de zone aveți obligația de a elibera șezlongul (respectiv a îndepărta bunurile dumneavoastră de pe șezlong) dacă îl lăsați neutilizat pentru orice perioadă de timp. În zonele respective, în cazul în care lăsați pe sau lângă șezlong bunuri personale fără a fi prezent, vă exprimați expres acordul că personalul THERME BUCUREȘTI are dreptul de a prelua bunurile lăsate de dumneavoastră pe sau lângă șezlong și a le așeza și lăsa la punctele de depozitare special destinate acestor bunuri. Punctele de depozitare pentru bunurile preluate de pe șezlonguri se găsesc în apropierea șezlongurilor respective și vor fi marcate corespunzător.

 

3. Reguli de conduită

 

Vizitatorii trebuie să se comporte astfel încât siguranța, liniștea, ordinea și curățenia din incinta THERME BUCUREȘTI să nu fie periclitate.

Atracțiile și facilitățile (de ex. tobogane, locuri de joacă, saune, restraurante, etc.) pot fi utilizate doar în orele speciale de program ale acestora. Se vor respecta plăcuțele cu instrucțiuni ale tuturor atracțiilor precum și solicitările din partea personalului. Este obligatoriu de asemenea să respectați regulamentele speciale existente pentru anumite facilități (tobogane, locuri de joacă, saune, etc), ce vă sunt aduse la cunoștință prin afișare la facilitatea respectivă.

THERME BUCUREȘTI vă avertizează cu privire la faptul că în toată incinta există risc crescut de alunecare. Fiecare vizitator trebuie să aibă în vedere riscul crescut de accidente din incintă, datorat suprafețelor umede. De aceea vizitatorii vor avea o atenție mărită în zonele de piscină, tobogane și baie.

Din acest motiv, vizitatorii vor purta permanent și obligatoriu, în toate zonele Therme, papuci antialunecare (antiderapanți). Părinții cât și persoanele însoțitoare care au în grijă alte persoane sau copii vor asigura purtarea papucilor antialunecare de către copiii și persoanele aflate în grija sau sub supravegherea acestora. In cazul în care dumneavoastră, în calitate de client vizitator, nu respectați această regulă, vă asumați toate prejudiciile și daunele cauzate de nerespectare și exonerați societatea THERME NORD BUCUREȘTI de orice răspundere. După schimbul la vestiare, în toate zonele THERME BUCUREȘTI nu este permisă purtarea de încălțăminte de oraș sau care a fost purtată afară. În zonele de saună nu se poartă încălțăminte, iar în cazul urcării cu picioarele pe banchetele etajate se va utiliza un prosop sub picioare.

În funcție de numărul de vizitatori prezenți în incintă, personalul THERME BUCUREȘTI va decide cu privire la posibilitatea utilizării de obiecte de sport, joacă sau animație (mingi, echipamente de scufundare, etc.). În cazul în care personalul THERME BUCUREȘTI vă anunță faptul că nu este permisă utilizarea unui obiect de sport, joacă sau animație va trebui să vă conformați.

În cazul în care dumneavoastră, în calitate de vizitator, găsiți cabina, vestiarul sau orice alt spațiu cu probleme de curățenie trebuie să anunțați acest lucru imediat personalului.

Cabinele de schimb se vor folosi de regulă de către o singură persoană. Excepții: părinții (respectiv alte persoane care au în grijă copii) pot însoți copiii mai mici de 14 ani; persoanele ce necesită asistență.

Fiecare vizitator al THERME BUCUREȘTI este obligat să utilizeze dușurile înainte de accesul în zona Galaxy sau în zona Palm, indiferent dacă utilizează sau nu facilitățile Complexului Therme.

În diversele zone ale THERME BUCUREȘTI se va folosi îmbrăcăminte adecvată pentru zona respectivă, după cum urmează:

- în toate zonele Therme, cu excepția zonei cabinelor de schimb, este strict interzisă purtarea hainelor de stradă/de exterior. De asemenea, începând cu zona de case este interzis accesul cu costum de baie ce a fost purtat în afara Therme;

- în zonele de piscine și tobogane este permisă purtarea unor haine ușoare, fără a intra în piscină sau pe tobogan;

- accesul în apă în piscină sau pe tobogane se face doar în costum de baie;

NU sunt costum de baie următoarele piese de îmbrăcăminte (enumerare exemplificativă):

- lenjerie intimă (chiloți, lenjerie intimă de orice alt fel), ciorapi de orice fel;

- pantaloni scurți de orice tip, tricou, maiou;

- haine (pantaloni scurți, bluze, blugi, compleuri, costume etc) din următoarele materiale: Catifea reiată, material tip Jeans, Denim, Flanel, Panză de cânepă, Piele, Pânză de in, Bumbac seersucker (creponat), Mătase, Material de prosop, Catifea, Lână, material tip Jeans. Sunt permise șorturile și costumele de baie din bumbac, speciale pentru baie.

- haine (pantaloni scurți, bluze, blugi, compleuri, costume etc) destinate altor activități sau sporturi, inclusiv cele din materiale sintetice precum Spandex, Acrilic, Nailon Matase sintetica (engl. rayon) (exemple: costume pentru biciclism, echipament de fotbal, etc)

CONSTITUIE costum de baie următoarele piese de îmbrăcăminte:

- slip special pentru baie/înot

- pantalon scurt special pentru baie/înot

- costum de baie

- burkini

În cazul încălcării acestei reguli personalul Therme București vă va solicita să părăsiți piscina sau vă va interzice accesul pe tobogan.

- în saune este interzisă purtarea hainelor cu excepția costumelor de baie și este obligatorie utilizarea prosopului.

În restaurantul din zona Elysium (zona de saune) este obligatorie purtarea halatului (nu este permis accesul doar în prosop, în costum de baie sau în tricou). Halatele speciale Therme pentru restaurantul din zona Elysium vor fi predate la receptia din Elysium dupa folosirea acestora. Aceste halate vor fi folosite doar in restaurant.

În Complexul Therme București nu este permisă expunerea topless sau expunerea fara articole de baie.

Nu este permisă folosirea săpunului sau altor substanțe de curățare a corpului sau a cremelor de corp în afara cabinelor de duș. Masajul cu peria sau utilizarea unor exfoliante nu sunt permise în incinta Complexului din motive de igienă. Nu sunt permise procedeele de ingrijire corporala prin utilizarea unor substante si /sau dispozitive de epilare.

Nu este permis accesul în piscină sau pe tobogane cu păr lung desfăcut (se recomandă utilizarea unei căști de baie sau cel puțin prinderea părului).

Copiii până la 3 ani vor purta obligatoriu în piscină scutece speciale pentru baie. Copiii până la 5 ani vor purta obligatoriu în piscine aripioare de înot.

Cărucioarele pentru copii vor fi lăsate în spațiul special amenajat, nefiind permis accesul cu cărucior în zonele de relaxare, începând cu ieșirea din vestiare.

Este interzisă blocarea cu șezlonguri, genți, prosoape sau alte obiecte a ușilor (în special ușile de evacuare în caz de urgență) sau a gurilor de aerisire de pe fațadele cu geamuri.

Având în vedere nevoia de liniște a tuturor vizitatorilor, în întreaga incintă a THERME BUCUREȘTI sunt interzise: țipatul, înjuratul și tonul agresiv. De asemenea, în întreaga zonă de baie și relaxare, precum și în saune și în băile de aburi se va păstra liniștea.

Exprimările de afecțiune trebuie să fie decente și fără a deranja persoanele din jur. Interacțiunile intime se pedepsesc cu interzicerea accesului – fără restituirea contravalorii biletelor de intrare deja achitate – și, dacă este cazul, vor fi sesizate organele competente.

Este interzisă intoxicarea cu alcool (amețirea, beția), fiind permis consumul rezonabil de alcool. THERME BUCUREȘTI își rezervă dreptul de a limita sau refuza servirea de alcool de la caz la caz, în funcție de circumstanțe, precum și de a le interzice persoanelor aflate în stare de ebrietate consumul de alcool și de a le evacua din incintă – (iar în cazul periclitării sau deranjării activităților celorlalți vizitatori nu li se va restitui contravaloarea drepturilor de intrare deja achitate).

Fiecare vizitator este obligat să se comporte astfel încât ceilalți vizitatori să nu fie deranjați.

 

4. Utilizarea saunei și a cabinetelor de terapie corporală și masaj

 

Vizitatorii nu vor utiliza sauna o perioadă mai mare de 10 minute. Expunerea prelungită în sauna poate cauza greață, amețeli și leșin iar pentru persoanele cu probleme de sănătate accidente grave.

Accesul în saună nu este permis cu încălțăminte, îmbracăminte,  alimente, bauturi sau dispozitive electronice.

Telefoanele, tabletele sau device-uri care au baterie Lithium-Ion trebuie lăsate în afara saunei. Există risc de explozie sau de contaminare cu elemente nocive ce pot fi inhalate de clientii aflați în saună. Ceasurile sport și brățările fitness pot fi utilizate doar dacă acestea au certificate ce atestă rezistența la apă si la temperaturi înalte.

Papucii și halatele se vor lăsa afara, la intrarea în saune.

Toate bijuteriile din metal (aur, argint, etc.) trebuie îndepărtate înainte de a intra în saună.

Locurile în saună nu se rezervă. Obiectele nesupravegheate sau lăsate voit în saună vor fi scoase afară de către personalul autorizat.

Accesul în saună se face pe proprie răspundere și este interzis persoanelor cu probleme cardio-vasculare, cu stări febrile, cu tensiune arterială mică sau mare, cu afecțiuni cardiovasculare sau bronhopulmonare severe, sub influența bauturilor alcoolice, anticoagulantelor, antihistaminicelor, vasoconstrictorilor, vasodilatatorilor, stimulantelor, narcoticelor sau a tranchilizantelor etc, precum și femeilor insarcinate sau aflate în perioada menstruației. De regulă, pot folosi saunele doar persoanele perfect sănătoase. În cazul în care aveți dubii, consultați înainte un medic pentru a evita posibile complicații.

Ca și în restul incintei, în timpul utilizării saunei aveți obligația de a respecta instrucțiunile din regulament, cele afișate precum și ale personalului specializat.

Este interzis accesul minorilor sub 14 ani în Zona Saunelor. Utilizarea saunei este interzisă persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice.

Pentru o igienă corectă, dușul este obligatoriu atât înainte de accesul în saune, cât și după, iar intrarea în saună se va face doar dupa ce v-ati uscat.

După sesiunea de saună urmează partea de răcire și revenire la temperatura normala a organismului. Este indicat să se înceapă cu terasa Elysium, unde se poate respira aer proaspăt, iar sistemul respirator revine ușor la temperatura normală. După fiecare intrare în saună răcoriți-vă la unul din dușurile din vecinatatea saunelor, pentru a readuce temperatura corpului la parametri normali și pentru a pune sângele în mișcare.

În saune se va utiliza un prosop suficient de mare pentru tot corpul (inclusiv până sub picioare), pentru a evita orice fel de contaminare a băncilor. Alternativ, se pot utiliza două prosoape, unul pentru corp și unul pentru pus sub picioare.

Este interzisă aducerea și utilizarea de soluții proprii de infuzie în saune. Infuziile se vor face doar de către personalul specializat al THERME BUCUREȘTI.

După terminarea băii termale sau a saunei, inclusiv etapa necesară de răcire, vizitatorii se vor acoperi cu un halat de baie, respectiv un prosop. Această regulă este valabilă și pentru zona de gastronomie.

Dupa fiecare intrare în saună răcoriți-vă la unul din dușurile din vecinatatea saunelor, pentru a readuce temperatura corpului la parametri normali și pentru a pune sângele în mișcare.

În mod tradițional în saune există condiții speciale, ca de exemplu temperaturi ridicate, umiditate crescută, lumină difuză, bănci în trepte și diverse surse de căldură. Acestea necesită o atenție sporită din partea vizitatorilor.

Dotările tehnice (de ex. calorifere, guri de aerisire, aparate de încălzire/ sobele din saune, grilajele de protecție și termometrele) nu trebuie acoperite cu obiecte/prosoape (pericol de incendiu!).

Cabinete terapie masaj, corporală și tratamente faciale:

Programările și rezervările pentru terapiile prin masaj, terapiile corporale și tratamentele faciale se fac în zona Elysium, la recepția Elysium. Persoanele sub 18 ani nu pot achizitiona sau beneficia de tratamente corporale, tratamente faciale si masaje. Receptionerul poate cere verificarea varstei. 

Prețul terapiilor/tratamentelor nu este inclus în tariful de acces. Terapiile/tratamentele faciale reprezintă un serviciu cu tarif adițional ce poate fi achiziționat numai în zona Elysium în limita locurilor disponibile. Tratamentele corporale si faciale pot fi anulate cel tarziu cu 90 de minute inainte de programare. Neprezentarea la ora programata conduce la plata integrala a serviciului rezervat.

Persoanele de sex feminin însărcinate nu pot achiziționa terapii corporale. Acest lucru necesită recomandarea unui medic și poate fi făcut numai de către specialisții acreditați în terapii pentru persoane gravide.

Persoanele care prezintă tromboză venoasă (cheaguri de sânge pe vene, deteriorare a peretelui venelor), varice dureroase și proeminente, nu pot participa la ședințele de masaj.

Persoanele cu hipertensiune arterială, oscilantă, sau în stare acută de hipertensiune nu pot participa la ședințele de masaj.

Terapiile nu pot fi efectuate asupra persoanelor care au răni deschise, fracturi, boli ale pielii, sau dacă au suferit o operație recentă, suferă de boli endocrino metabolice ca diabet sau boli ale tiroidei, prezintă stare de febră.

Clientul are obligația de a declara starea de sănătate, medicamentația prescrisă și/sau bolile cronice de care suferă. Recepționera din zona Elysium verifică printr-o anamneză verbală, alergiile, deficiențele și condiția clientului. Prin semnatura dată pe bonul de masaj, clientul este responsabil de starea de sănătate declarată.

Presiunea, secvența de lucru și tehnica folosită diferă de la terapie la terapie. Informațiile sunt date de receptioneră iar tratamentul este făcut conform unui protocol de lucru stabilit.

 

5. Tobogane și echipamente de joacă

 

Toboganele sunt echipamente sportive – utilizarea lor implică riscurile specifice activităților sportive, pe care vi le asumați ca utilizator! Pentru că sunt echipamente sportive, există un risc de rănire chiar și atunci când se utilizează un dispozitiv construit, testat și întreținut în conformitate cu standardele şi chiar dacă utilizatorul respectă regulile de utilizare.

Înainte de utilizare este obligatoriu și este răspunderea dumneavoastră să citiți și să înțelegeți instrucțiunile de utilizare a toboganului/locului de joaca/echipamente de joaca. Părinții sunt direct răspunzători de siguranța și supravegherea copiiilor și sunt obligați să le citească și să le explice copiilor instrucțiunile.

Părinții/(persoanele în a căror grijă se află) nu vor permite copiilor să folosească toboganul/locul de joaca/echipamentele de joaca. nesupravegheați – accidentele datorate nesupravegherii fiind în răspunderea părinților/persoanelor legal responsabile.

Regulile/instrucțiunile de folosire a toboganelor/locul de joaca/echipamentele de joaca se regăsesc menționate pe panourile cu instrucțiuni amplasate lângă fiecare echipament. Vizitatorii vor respecta aceste reguli și instrucțiuni. Scopul oricăror limitări de utilizare precizate pe aceste panouri este, în principal, de a asigura securitatea vizitatorilor. În cazul utilizării necorespunzatoare vizitatorii își asumă riscurile de accidentare. 

Utilizarea toboganelor și a echipamentelor de joacă este interzisă persoanelor aflate sub influența băuturilor alcoolice sau a substantelor intoxicante ( medicamente, droguri, etc)

Este interzisă utilizarea toboganelor de către persoanele care nu știu să înoate.

Este interzisă utilizarea toboganelor de către persoane sub limita de vârstă sau înălțime indicată pe panouri sau contrar instrucțiunilor din regulament și afișate.

Este strict interzisa purtarea accesoriilor pe tobogane (ceasuri, bratari de orice tip, bijuterii, ochelari de inot, echipamente electronice, ornamente) din motive de siguranta pentru dvs si ceilalti vizitatori Therme.

În special trebuie acordată atenție următoarelor reguli:

Urcarea scărilor pentru a ajunge la tobogane se va face cu atenție sporită și ținând cont și de ceilalți vizitatori. Este strict interzis alergatul!

Toboganele pot fi utilizate doar după eliberarea traseului, lăsând în față un spațiu și un timp de siguranță suficient. Este răspunderea vizitatorului să se asigure, înainte să-și dea drumul pe tobogan, că a trecut suficient timp de la lansarea persoanei anterioare pe tobogan.

Se vor respecta obligatoriu instrucțiunile de siguranță afișate și afișajele electronice, precum și, în măsura în care există, turnicheții și sensul de acces.

Vizitatorii vor părăsi obligatoriu zona de ieșire din tobogan imediat după utilizarea acestuia. Vizitatorii care nu părăsesc imediat zona de ieșire din tobogan răspund pentru accidentele cauzate astfel.

THERME BUCUREȘTI nu este responsabilă pentru daune la costumele de baie provocate prin utilizarea toboganelor.

Sunt interzise în special:

  • orice altă poziție de alunecare decât cea prescrisă de instrucțiuni;
  • întoarcerea inainte/inapoi in tobogan, întoarcerea inainte/inapoi pe tobogan, rotirea inapoi/inainte pe tobogan
  • întoarcerea față/spate în tobogan;
  • oprirea în zona de alunecare sau la ieșirea din tobogan;
  • utilizarea fără colac a toboganelor cu colac „ The Galaxy“, „Pulsar“ și „Andromeda“
  • urcarea de jos în sus pe tobogan;
  • ridicatul în picioare în tobogan.
  • urcarea pe tobogan cu orice tip de accesorii

Vizitatorii vor respecta limitările de vârstă la fiecare tip de tobogan. În zona toboganelor, copiii vor fi supravegheați permanent de un părinte/tutore sau de un adult împuternicit de către părinte sau tutore.

Și în cazul încălcării acestor reguli se poate interzice accesul în incintă, fără restituirea sumelor deja achitate.

 

6. Prevederi speciale

 

În cadrul THERME BUCUREȘTI SUNT STRICT INTERZISE:

  • țipatul, tonul agresiv, vociferarea.
  • înjurăturile și exprimările/gesturile indecente.
  • orice manifestări de violență fizică (inclusiv ”în joacă”, împinsul/ciocnirea altor vizitatori, huliganism, etc).
  • accesul cu orice fel de accesorii pe tobogane (ceasuri, bijuterii, ornamente, echipamente electronice, camere inclusiv tip GoPro).
  • accesul cu tricouri în piscine sau pe tobogane (se interzic în special tricourile largi pe tobogane). Sunt permise tricourile speciale de înot din neopren sau materiale asemănătoare.
  • utilizarea telefoanelor mobile într-un mod care deranjează alte persoane (e.g. vorbit cu voce tare sau fotografiatul altor persoane fără permisiunea acestora).
  • accesul cu telefon mobil în piscină, pe tobogane sau în saună.
  • accesul cu aparate de filmat, fotografiat sau înregistrat în piscină sau pe tobogane.
  • fotografiatul și filmatul cu titlu profesional (inclusiv prin utilizarea de aparate foto cu teleobiectiv sau altfel de aparate profesinale) precum și fotografiatul și filmatul altor persoane dacă deranjează aceste alte persoane sau încalcă drepturile acestora. Dumneavoastră sunteți exclusiv răspunzător pentru încălcarea drepturilor altor persoane în astfel de cazuri.
  • trasul de palmieri sau de frunzele acestora, cățărarea pe palmieri, ruperea florilor.
  • murdărirea zonelor de baie și a bazinelor de înot (de ex. urinarea și alte eliminări în apa de baie, clătirea paharelor, spălarea măștilor cosmetice etc.).
  • blocarea ieșirilor de urgență cu șezlonguri sau cu alte obiecte.
  • mersul desculț în fața dulapurilor de garderobă.
  • accesul cu îmbrăcăminte sau încălțăminte de stradă la dușuri precum și în întreaga zonă de relaxare.
  • bărbieritul sau vopsitul părului.
  • efectuarea pedichiurii sau manichiurii în afara zonelor special amenajate de tratament cosmetic.
  • aducerea în incintă de alimente sau băuturi (în special băuturi alcoolice), precum și a obiectelor interzise prin regulament. Se permite aducerea în incintă a obiectelor, alimentelor și băturilor speciale pentru vizitatori copii în vârstă de până la 3 ani.
  • trecerea cu alimente sau băuturi dintr-o zonă în alta a incintei.
  • consumarea alimentelor sau băuturilor în piscină sau tobogane, cu excepția consumării băuturilor într-o zonă de 2 metri în jurul pool-barului.
  • aducerea în incintă a armelor sau uneltelor.
  • scuipatul pe jos sau în apa de baie.
  • fumatul, inclusiv afară (incl. al țigărilor electronice). Excepție fac locurile special amenajate cu scrumiere pentru fumători, din zonele exterioare ale incintei.
  • intrarea sau ieșirea din bazine prin altă parte decât pe la trepte și scări de intrare. Această regulă este valabilă datorită pericolului de rănire atunci când se încearcă accesul pe marginile bazinelor și zonelor acoperite ale acestora. În bazinul cu valuri este permis accesul pe la scara de acces doar când instalația de valuri nu funcționează. Se vor respecta instrucțiunile de pe plăcuțele aferente piscinei cu valuri.
  • lăsarea prosoapelor, halatelor, tricourilor sau altor obiecte pe barele de susținere.
  • statul si săriturile de pe marginea bazinelor sau împingerea sau aruncarea altor persoane în apă.
  • efectuarea de exerciții de gimnastică pe scările de acces sau barele de susținere.
  • purtarea de șlapi sau de labe de înot în apă.
  • utilizarea de saltele sau de alte echipamente de joacă în apă.
  • aducerea în incintă și utilizarea de aparate radio, TV, instrumente de muzică sau de semnalizare, jocuri de table sau alte jocuri zgomotoase, binocluri, boxe.
  • distribuirea oricăror materiale publicitare, inclusiv în parcare.
  • organizarea de strangeri de fonduri de orice fel.
  • scăldatul în lacurile din jurul Complexului.
  • utilizarea în orice mod a facilităților THERME BUCUREȘTI (inclusiv terenul aferent) în scopuri comerciale, ilegale și în alte scopuri neadecvate.

Alimentele și băuturile din restaurante pot fi consumate exclusiv în zonele de restaurant special amenajate, pe terase, în zonele exterioare sau de bar. Băuturile aflate în recipiente incasabile de plastic, policarbonat sau carton pot fi consumate și în zonele de șezlonguri.

 

7. Răspundere

 

Toate dotările și instalațiile THERME BUCUREȘTI vor fi utilizate cu grijă de către vizitatori.

Fiecare vizitator este răspunzător pentru daunele provocate prin acțiunile sau comportamentul său, cum ar fi utilizarea neconformă, murdărirea sau deteriorarea facilităților THERME BUCUREȘTI. Deasemenea, fiecare vizitator este răspunzător pentru orice fel de daune pe care le provoacă terților (inclusiv rănirea altor vizitatori).

Pentru daune provocate de copii răspund părinții sau tutorii, conform legii civile.

ÎN AFARA CAZURILOR DE RASPUNDERE OBLIGATORIE IMPUSĂ DE LEGE (PREVAZUTE MAI JOS) ȘI ÎN AFARA ORICĂROR ALTOR CAUZE DE RASPUNDERE OBLIGATORIE PREVAZUTE DE LEGE, ÎN MĂSURA MAXIM PERMISĂ DE LEGISLAȚIA APLICABILĂ, THERME NORD BUCUREȘTI NU VA FI ÎN NICIUN CAZ RASPUNZATOARE FAȚĂ DE DUMNEAVOASTRĂ, ÎN CALITATE DE VIZITATOR, PENTRU NICIUN FEL DE DAUNE, PREJUDICII SAU PAGUBE PRODUSE DUMNEAVOASTRĂ SAU LUCRURILOR DUMNEAVOASTRĂ, ÎN LEGATURA CU PREZENȚA ÎN CADRUL THERME BUCURESTI SAU DATORATE UTILIZĂRII FACILITĂȚILOR ȘI SERVICIILOR OFERITE DE THERME BUCUREȘTI.

THERME BUCUREȘTI răspunde pentru prejudiciile aduse vieții, corpului sau sănătății vizitatorilor dacă acestea apar ca rezultat al unei acţiuni sau omisiuni a THERME BUCUREȘTI privind utilizarea produselor şi serviciilor. În mod corelativ, THERME BUCUREȘTI nu răspunde pentru prejudiciile aduse vieții, corpului sau sănătății Dumneavoastră în calitate de vizitator, dacă aceste prejudicii vi se datorează sau dacă se produc din vina Dumneavoastră sau dacă se datorează altor persoane sau sunt produse din vina acestora sau dacă nu se cunoaște cauza.

În cazul tratamentelor corporale sau cosmetic, de ex. măști sau tratamente cosmetice, infuzii etc. THERME BUCUREȘTI nu răspunde pentru eventualele iritații ale pieli cauzate de către acestea – este răspunderea dumneavoastră să consultați un specialist pentru a vă informa dacă aceste tratamente vă pot afecta sănătatea. Aceasta este valabil și pentru pătarea hainelor provocate de aceste tratamente.

Dumneavoastră, în calitate de vizitator, acceptați și sunteți de acord că THERME BUCUREȘTI nu răspunde pentru daunele, prejudiciile sau pagubele materiale suferite de dumneavoastră in legatura cu prezenta in cadrul THERME BUCUREȘTI sau în legătură cu utilizarea facilităților și serviciilor oferite de THERME BUCUREȘTI. De exemplu:

- THERME BUCUREȘTI nu răspunde în nici un fel pentru furtul bunurilor dumneavoastră în incinta THERME BUCUREȘTI. Vizitatorilor THERME BUCUREȘTI li se recomandă în mod expres să nu ia în incintă obiecte de valoare. În cazul în care totuși un vizitator are asupra sa obiecte de valoare, i se recomandă să le depună în dulapurile speciale pentru bunuri de valoare. Cu toate acestea, THERME BUCUREȘTI precizează faptul că dulapurile special pentru bunuri de valoare sunt o facilitate oferită clienților, iar oferirea acestora nu presupune că THERME BUCUREȘTI răspunde pentru conținutul depozitat în acestea. THERME BUCUREȘTI nu își asumă nici un fel de răspundere cu privire la supravegherea sau paza bunurilor luate de vizitatori în incintă (inclusiv parcare). Prevederile din acest paragraf se aplică pentru bunurile depozitate atât în dulapul de vestiar cât și într-un dulap pentru bunuri de valoare. Depunerea sau lăsarea de bani și de bunuri de valoare în dulapul de vestiar sau într-un dulap pentru bunuri de valoare pus la dispoziție de către operator nu implică nici un fel de obligații din partea THERME BUCUREȘTI cu privire la obiectele depozitate. În special THERME BUCUREȘTI nu are niciun fel de obligație de custodie sau pază a bunurilor. Mai mult, este strict responsabilitatea vizitatorului THERME BUCUREȘTI să închidă dulapul de vestiar și/sau dulapul pentru bunuri de valoare după utilizare, să verifice închiderea corespunzătoare a acestuia și să păstreze cu grijă cheia sau brățara.

- THERME BUCUREȘTI nu răspunde în nici un fel pentru distrugerea sau defectarea bunurilor dumneavoastră în incinta THERME BUCUREȘTI, indiferent cum se produc acestea: e.g. - prin udarea cu apă, scăparea în bazine, scăparea pe jos, etc.

- THERME BUCUREȘTI nu răspunde pentru vehiculele din parcare și nici pentru bunurile lăsate în vehicule; pentru vehiculele parcate pe locurile de parcare nu se preia niciun fel de răspundere pentru deteriorări, distrugere sau furtul vehiculelor de către terți. Atât în parcare, cât și pe toate suprafețele de trafic ale THERME BUCUREȘTI este valabil codul rutier general.

Cu toate acestea, THERME BUCUREȘTI răspunde pentru daunele, prejudiciile și pagubele materiale pe care vi le cauzează cu intenție sau din culpă gravă sau pe care vi le cauzează prin neîndeplinirea obligațiilor contractuale asumate expres de THERME BUCUREȘTI.

Operatorul nu își asumă nicio răspundere pentru eventuale modificări de culoare, decolorări sau deteriorări ale costumelor de bai sau ale bijuteriilor/ceasurilor, deoarece acestea pot apărea ca urmare a compoziției apei (sulf).

THERME BUCUREȘTI nu răspunde pentru daunele provocate vizitatorilor de cazuri de forță majoră, de accidente sau defecțiuni din alte cauze decât vina THERME BUCUREȘTI (de ex. cădere de curent).

Vizitatorii care găsesc obiecte în incintă sau în parcare le vor preda la recepție. Toate obiectele uitate după încheierea programului cu publicul sunt strânse și păstrate după cum urmează:

- obiectele de valoare (inclusiv, fără a se limita la: telefoane, tablete, bijuterii de valoare, laptop-uri, electronice, sume de bani mai mari de 100 lei, etc) vor fi păstrate pe durata termenului legal de 10 zile; după expirarea termenului legal aceste bunuri sunt predate autorităților.

- obiectele de valoare mică vor fi păstrate pe un termen de 3 luni după care vor fi donate unei asociații sau instituții non-profit.

- obiectele pierdute care nu sunt ridicate de către clienți în termen de 14 zile de la data notificării prealabile a acestora, vor fi donate unei asociații sau instituții non-profit.

Dumneavoastră, în calitate de vizitator, sunteți de acord cu următoarele:

- sunteți de acord cu dreptul THERME BUCUREȘTI de a determina ce obiecte sunt sau nu sunt de valoare;

- sunteți de acord cu donarea obiectelor pierdute, așa cum decide THERME BUCUREȘTI, către o asociație sau instituție non profit, THERME NORD fiind împuternicită prin prezentul contract de către dumneavoastră să efectueze această donație/dar manual.

La instalarea vremii reci poate apărea limitarea utilizării facilităților, atât în parcare și în spațiile exterioare, cât și în zona de grădină și cea a piscinelor exterioare ale THERME BUCUREȘTI. Utilizarea spațiilor exterioare pe perioada iernii are loc de principiu pe propriul risc.

 

8. Interzicerea accesului

 

În cazul în care nu respectați obligațiile prevăzute în prezentul regulament THERME BUCUREȘTI are dreptul de a declara încetarea imediată a contractului încheiat cu dumneavoastră – încetarea contractului are loc la momentul la care vi se comunică verbal de către personalul THERME BUCUREȘTI faptul că aveți obligația de a părăsi incinta, fără a fi necesară vreo altă formalitate și fără intervenția instanțelor de judecată. În cazul în care personalul THERME BUCUREȘTI apreciază că încălcarea de dumneavoastră a obligațiilor nu este gravă, veți primi doar un avertisment.

THERME BUCUREȘTI vă informează asupra faptului că următoarele încălcări ale prezentului regulament vor conduce IMEDIAT la exercitarea de către aceasta a dreptului de a înceta contractul și la interzicerea prezenței dumneavoastră în cadrul THERME BUCUREȘTI:

  • Orice acte de violență sau agresiune.
  • Agresiuni verbale de orice fel sau orice alte manifestări indecente, agresive sau nepotrivite împotriva doamnelor.
  • Țipatul, tonul agresiv, tonul ridicat, zgomotul.
  • Înjurăturile și exprimările/gesturile indecente.
  • Periclitarea siguranței și ordinii.
  • Deranjarea în orice mod a altor vizitatori.
  • Fumatul.

În cazul în care THERME BUCUREȘTI a declarat încetarea contractului, iar personalul v-a indicat faptul că aveți obligația de a părăsi incinta, aveți obligația de a preda imediat obiectele aparținând THERME NORD (inclusiv brățara de acces), de a achita contravaloarea serviciilor (dacă este cazul) și de a părăsi imediat, în liniște, incinta. În cazul în care nu veți respecta prevederile prezentului paragraf, sunteți de acord ca personalul de pază al THERME BUCUREȘTI să vă conducă spre ieșire și să vă predea organelor în drept (firma de pază care acționează în exteriorul incintei sau poliției după caz). În cazul în care opuneți rezistență, acceptați în mod expres ca personalul de pază al Therme București să folosească toate mijloacele necesare, inclusiv manipularea involuntară a dumneavoastră, pentru a vă conduce spre ieșire și a vă preda organelor în drept. În cazurile de încetare a contractului pentru nerespectarea obligațiilor de către vizitatori nu se restituie taxa de intrare plătită.

În cazul în care THERME BUCUREȘTI a declarat încetarea contractului, iar personalul v-a indicat faptul că aveți obligația de a părăsi incinta precum și în cazul în care la ieșire nu vă achitați obligațiile, THERME BUCUREȘTI ÎȘI REZERVĂ DREPTUL DE A NU MAI ÎNCHEIA ALT CONTRACT CU DUMNEAVOASTRĂ ȘI DE A VĂ INTERZICE ACCESUL ÎN CADRUL FACILITĂȚILOR ȘI INCINTEI THERME BUCUREȘTI. Într-un astfel de caz, nu veți mai avea dreptul de a intra în incinta THERME BUCUREȘTI (inclusiv în parcare). În cazul persoanelor care vor încerca să pătrundă în incintă în pofida interdicției THERME NORD se va face sesizare la poliție pentru infracțiunile aplicabile.

Cine intră ilegal pe proprietatea sau în incinta THERME BUCUREȘTI, nu achită taxa de intrare, respectiv, încearcă acest lucru sau utilizează fraudulos servicii de plată, va fi imediat evacuat din incintă, iar în privința sa vor fi sesizate organele de poliție competente.

 

9. Politica de nediscriminare

 

Therme Bucuresti nu tolerează atitudinile sau comportamentele discriminatorii.

În cadrul Therme București este interzisă orice fel de discriminare pe bază de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, etc, sau pe bază de orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a oricăror drepturi legale.

 

10. Prelucrarea datelor cu caracter personal

 

Therme Nord București, în calitate de operator de date cu caracter personal, prelucrează date cu caracter personal aparținând clienților/vizitatorilor/partenerilor sau a altor categorii de  persoane vizate (inclusiv minori), care sunt obținute direct sau indirect de la aceștia, singur sau împreună cu parteneri, împuterniciți sau furnizori de servicii, în vederea îndeplinirii scopurilor conform activităților sale de prelucrare, în conformitate cu prevederile legale naționale și europene cu privire la protecția datelor cu caracter personal.

Detalii cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal sunt furnizate de către Therme București în “Politica de Confidențialitate și Protecție a Datelor Personale”, parte integrantă din prezentul Regulament.

 

11. Excepții

 

Regulamentul de ordine interioară și de utilizare a piscinelor și atracțiilor este valabil pentru utilizarea generală a piscinelor, toboganelor, saunelor și celorlalte facilități din incinta THERME BUCUREȘTI. În cazul unor evenimente speciale pot fi aplicabile reguli excepționale, fără a fi necesară o revocare specială a Regulamentului de ordine interioară și de utilizare a piscinelor și atracțiilor.

 

12. Altele

 

Orice persoană ce face parte din personalul THERME BUCUREȘTI poate exercita drepturile prevăzute în prezentul regulament față de orice vizitator. Instrucțiunile personalului THERME BUCUREȘTI trebuie respectate de către vizitatori.

 

13. Sugestii, Reclamatii si Obiecte Pierdute

 

Sugestii si Reclamatii se pot face la adresele: reclamatii@therme.ro  sau contact@therme.ro.

Alternativ, acestea se pot face si in complexul Therme, in format electronic, la Self-Feedback amplasat in zona receptiei.

In cazul obiectelor pierdute solictarile se pot face la adresa: obiectepierdute@therme.ro sau in format electronic la Self-Feedback amplasat in zona receptiei.

 

Termenul de răspuns este de 30 de zile calendaristice de la momentul depunerii sesizării sau, după caz, primirii acesteia de către Therme Nord București.

 

14. Intrarea în vigoare

 

Condițiile Contractuale - Regulamentul de ordine interioară și de utilizare a piscinelor și atracțiilor au intrat în vigoare la data de 11.01.2016 iar prezenta versiune a fost revizuită și este valabilă începând cu data de 23.01.2024.

BUCUREȘTI, 22/01/2024

Administrația Therme București